Dicționar de expresii
Familia » משפחה
Nu a fost găsit niciun videoclip!
Vorbim cu toţii
africană?
Nu toţi dintre noi au fost în Africa până acum.
Dar se poate ca fiecare dintre limbi să fi fost deja acolo!
Cel puţin, cercetătorii sunt de această părere.
În viziunea lor, originea tuturor limbilor se află în Africa.
De acolo, s-au răspândit în întreaga lume.
În total, există peste 6000 de limbi diferite.
Totuşi, se spune ca toate au o rădăcină comună, de origine africană.
Cercetătorii au comparat fonemele diferitelor limbi.
Fonemele sunt cele mai mici unităţi sonore distinctive ale limbajului.
Atunci când un fonem se schimbă, acelaşi lucru se petrece şi cu sensul cuvântului.
Iată un exemplu din limba engleză care poate demonstra aces lucru.
Știați?
Limba arabă este considerată printre cele mai importante limbi din întreaga lume. Mai mult de 300 milioane de oameni din peste 20 de țări vorbesc Araba. Această limbă afro-asiatică a apărut cu mii de ani în urmă. Vorbită la început doar în peninsula Arabică, a devenit mai târziu foarte extinsă. Există foarte multe dialecte arabe. Multe din aceste dialecte diferă substanțial de araba standard. Vorbitorii din diferite regiuni nu se înțeleg, de multe ori, între ei. Araba veche se vorbește foarte rar astăzi. Există mai mult în forma scrisă. Interesul în limba arabă a crescut în ultimii ani. Mulți oameni consideră sistemul de scriere arabă extraordinar de fascinant. Scrierea arabă se face de la dreapta la stânga. Dacă vrei să înveți limba arabă, trebuie să procedezi într-o ordine bine prestabilită. Mai întâi trebuie să stăpânești bine pronunția, apoi gramatica, și după aceea sistemul de scriere. Dacă respecți acest procedeu, vei avea mult de câștigat când vei învăța.